Declararea variabilelor și a constantelor

O variabilă este o zonă de memorie cu nume, în care păstrăm o valoare ce poate fi citită și modificată pe parcursul programului. Înainte de a o folosi, trebuie să o declarăm, adică să îi precizăm tipul de dată și numele.

Forma de bază a unei declarări este:

tip_data nume_variabila;

Putem totodată să dăm variabilei o valoare chiar de la declarare (spunem că o inițializăm) sau să declarăm mai multe variabile de același tip pe o singură linie, separându-le prin virgulă:

int a;              // o variabila, neinitializata
int b = 5;          // o variabila, initializata cu 5
int x, y, z;        // trei variabile de acelasi tip
double pret = 9.99, reducere;

O variabilă locală neinițializată nu are valoarea 0, ci o valoare reziduală, imprevizibilă, rămasă în memorie. Este o practică bună să inițializăm variabilele atunci când avem nevoie de o valoare de pornire cunoscută.

Iată câteva declarări concrete, cu tipuri diferite:

unsigned varsta;
long long numar_mare;
double media = 9.50;
char initiala = 'M';
bool este_prim = true;

O constantă este o valoare care nu se schimbă pe parcursul programului. Spre deosebire de o variabilă, odată stabilită, valoarea ei nu mai poate fi modificată. Constantele fac codul mai clar și mai ușor de întreținut: dacă o valoare fixă apare în mai multe locuri, o definim o singură dată și îi dăm un nume sugestiv.

Avem două moduri de a defini o constantă cu nume.

1. Cu ajutorul cuvântului cheie const, adăugat în fața tipului:

const int NMAX = 100;
const double PI = 3.14159;

2. Cu directiva de preprocesare #define, scrisă înaintea programului:

#define NMAX 100

În ambele cazuri, dacă încercăm ulterior să modificăm valoarea (de exemplu NMAX = 200;), programul nu va compila cu succes.

Numerele scrise direct în cod, precum 100 din expresia a + 100, se numesc constante literale. Cele cărora le dăm un nume, ca mai sus, se numesc constante simbolice.